Simulare desprindere în interesul acționarilor (divizare parțială)

[CP_CALCULATED_FIELDS id=”12″]

Aceasta este o foaie de calcul care simulează o desprindere în interesul acționarilor (divizare parțială) cu tranmsitere de patrimoniu către o singură societate înființată în acest scop, fără calculul structurii de acționariat.

Opțiuni la dispoziția utilizatorilor

Utilizatorii pot selecta metoda de evaluare a aportului net de divizare și modul de tratare a rezervelor societății absorbite.

Metoda de evaluare a aportului net

Utilizatorul poate alege între metoda evaluării globale și metoda activului net contabil. Spre deosebire de metoda activului net contabil care utilizează datele înregistrate în contabilitate în mod direct, metoda evaluării globale presupune evaluarea de către evaluatori autorizați, atât a societății divizate cât și a părții din afacere care se desprinde.

Modul de tratare a rezervelor societății divizate

Utilizatorul poate alege între o desprindere în interesul acționarilor (divizare parțială) fără transfer de rezerve de la societatea divizată la societatea beneficiară și o desprindere în interesul acționarilor (divizare parțială) cu transfer de rezerve optimizat fiscal. Atunci când activele transferate nu au fost reevaluate, și deci societatea divizată nu are înregistrate rezerve din reevaluare aferente acestor active, divizarea parțială poate fi realizată fără transfer de rezerve. În acest caz întreaga diferență dintre activul net contabil transferat și capitalul social nou emis de către societatea beneficiară se înregistrează ca primă de divizare. În cazul în care societatea divizată a înregistrat rezerve din reevaluare aferente activelor transferate, simularea este proiectată să optimizeze transferul de rezerve, din punct de vedere fiscal.

Efectul acțiunilor proprii

Simularea ia în calcul efectul acțiunilor proprii deținute de societatea divizată.

Avertizări

Foaia de calcul conține avertizări pentru cazurile în care structura patrimonială a divizării parțiale conduce la valori negative ale primei de divizare, respectiv la valori nule sau negative ale activelor nete contabile ale societăților participante. Deasemenea sunt semnalate riscurile fiscale, în măsura în care din datele furnizate poate fi dedusă existența lor.